Fiul patronului Cris-Tim a fost trimis în judecată de procurori, într-un dosar de trafic de droguri. Cauza a fost înregistrată luni, pe 21 februarie, la Tribunalul Prahova.

Aceeași instanță a decis, miercuri, menținerea în arest la domiciliu a acestuia și a unui alt inculpat din dosar. “În temeiul art. 348 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării la domiciliu a inculpaţilor: Timiș Vlad-Cristian şi Stoian Daniel-Florin, arestare la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 274 din data de 11.11.2021 pronun?ată în dosarul cu nr. 5591/63/2021/a6.1 de Curtea de Apel Craiova şi prelungită succesiv prin încheierile pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarele cu nr. 5591/63/2021/a8, a9 şi a10 şi menţine măsura arestării la domiciliu a acestora. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare” este soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată.

În cauza referitoare la traficul de droguri, judecătorii nu au anunțat, deocamdată, primul termen.

Ancheta a început în toamna anului trecut, când cei doi au fost arestați preventiv, la cererea procurorilor DIICOT.

Vlad-Cristian Timiș, fiul lui Radu Timiș, patronul Cris-Tim, este acuzat de DIICOT de trafic de droguri de mare risc. Inițial a fost prins un tânăr de 21 de ani în timp ce vindea cocaină în Cornu, Prahova. Ulterior ar fi fost prins în flagrant Vlad Timiș, în vârstă de 22 de ani, când intenționa să ridice banii de pe urma vânzării cocainei de la primul bărbat. La momentul flagrantului ar fi fost testat și ar fi fost depistat drogat cu cocaină.

În afară de imperiul Cris Tim, familia Timiș mai deține clinica Eliade, din București, și restaurantul Casa Timiș, de la Chițorani (Prahova), de care se ocupa chiar Vlad Timiș

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentȘofer de camion din Prahova, implicat într-un accident cumplit, în Buzău. Doi oameni au murit
Articolul următorUcraina, bombardată în toate orașele mari – Vladimir Putin a ordonat invazia militară a țării