Gara din Sinaia intră într-un amplu proces de modernizare, pe fonduri externe, nerambursabile.
 
Valoarea estimată a investiției este de 12.668.297,36 lei, fără TVA. Durata contractului este de 24 de luni, 18 fiind alocate execuției lucrărilor.

După investiții de 12,6 milioane lei, prin Programul Transporturi, gara din Sinaia, care datează de la 1913, va fi modernizată, anunță CFR Infrastructură.

Modernizarea stației CF Sinaia are ca scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare și asigurare a  serviciilor de calitate pentru publicul călător. Principalul obiectiv al lucrărilor  este reabilitarea clădirii stației, cu accent pe zonele de acces ( peroane, copertine, elemente de siguranță între linii, rampe), dar și a spațiilor destinate serviciilor publice, inclusiv din zona comercială.

Documentația de atribuire a fost transmisă în SEAP, mai anunță Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Prima gară din Sinaia a fost construită între 1876 – 1880 din fondurile statului român. Avea un salon central și două aripi laterale. În 1911, dat fiind numărul mare de turiști care veneau la Sinaia, aproape întreg ansamblul vechii gări a fost demolat și pe locul său s-a ridicat actuala clădire, rezervată exclusiv călătorilor.
Odată cu realizarea gării de călători, a fost construită în vecinătatea ei, în 1886, și prima gară regală care a funcționat ca atare până în 1940.

La începutul secolului trecut, aici făceau stație trenuri celebre precum Orient Express, tren care oprește și astăzi în Sinaia, sau Arlberg Express.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Tot mai mulți români rămân fără case, fără job. Fenomenul homeless e unul periculos”
Articolul următorPercheziţii în Ilfov, Dâmboviţa şi Prahova la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi tâlhărie calificată