Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, joi seară, la cererea Consiliilor de Administrația de la zeci de școli și grădinițe din Prahova, trecerea acestora la Scenariul 2, pentru 14 zile.
Potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației din 1 octombrie, „în situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art. 6”.
Drept urmare, de la finalul săptămânii trecute, Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ au început să ceară, rând pe rând, trecerea la Scenariul 2.
O astfel de decizie a fost luată, joi, 14 octombrie, pentru nu mai puțin de 40 de unități, din Ploiești și din județ, în special din localități cu incidența foarte mare.
Sursa: Realitatea de Prahova