Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Sinaia este cercetat penal și riscă să ajungă la închisoare după ce s-a urcat la volan beat criță.

La un control de rutină efectuat luni seară, bărbatul a fost tras pe dreapta. Când a înmânat actele polițiștilor, oamenii legii au simți că acesta mirosea puternic a alcool și l-au testat cu etilotestul.

„La data de 15 noiembrie a.c., în  jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului, pe Drumul Național 1, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din stațiune.

Întrucât la solicitarea documentelor personale și ale autoturismului bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentȘeful NATO Jens Stoltenberg: Nu există niciun indiciu că racheta din Polonia a fost lansată de Rusia
Articolul următorAtenție șoferi! Fuzelajul unui avion va fi transportat pe DN1 și va tranzita județele Prahova şi Ilfov