Tarifele parcărilor administrate de SGU Ploieşti au fost dublate! Consilierii PSD, ALDE şi PMP au votat, la ultima şedinţă a Consiliului Local Ploieşti de miercuri, proiectul propus de conducerea Serviciului de Gospodărire Urbană Ploieşti, prin care tariful pentru zona centrală a fost majorat la 5 lei pe oră. În Zona B, şoferii vor plăti 4 lei pe oră, iar în zona C, la periferie, 1,5 lei pe oră.
Astfel, persoanele care muncesc în Centru şi vor să meargă cu maşina la serviciu, ar trebui să plătească mai bine 40 de lei pentru cele minimum 8 ore lucrătoare.
”O nouă şedinţă a Consiliului Local, un nou “cadou” oferit ploieştenilor de majoritatea PSD – ALDE: preţul parcărilor din Ploieşti a ajuns la 5 lei/oră în zona centrală.
Prin societăţile pe care le conduce, majoritatea PSD-ALDE nu încearcă altceva decât să acopere găurile din buget şi prostul management al acestora, pe seama ploieştenilor.
Cum poţi să ceri majorare de tarif şi să o aprobi, fără a prezenta o soluţie de creştere a calităţii serviciilor, de a aduce un plus de valoare acestora?
Cam aşa înţelege majoritatea PSD, ALDE şi PMP, care votează cot la cot cu ei, să facă lucrurile în Ploieşti. La fel au procedat şi în cazul majorării preţului la biletul TCE, în cazul preţului la serviciile de salubritate şi la gigacalorie.
Pentru că iniţial, proiectul de hotărâre a avut raport negativ din partea direcţiei juridice, iar după câteva modificări în timpul şedinţei, în stilul cu care ne-a obişnuit PSD-ALDE, a ajuns sa fie votată, voi solicita instituţiei Prefectului să verifice dacă această hotărâre respectă normele legale sau nu.
Se pare că la Ploieşti, social democraţia constă în creştere de preţuri şi tarife”, a reacţionat primarul Adrian Dobre pe pagina personală de Facebook.
Proiectul prevede şi posibilitatea ca o persoană să îşi achiziţioneze abonamente lunare, trimestriale, semestriale sau anuale.
Iată tarifele abonamentelor: