O turistă s-a prăbușit într-o prăpastie, în Bucegi. Elicopterul, chemat la fața locului

O turistă s-a prăbușit într-o prăpastie, în Bucegi. Elicopterul, chemat la fața locului
O turistă a fost grav rănită, în această după-amiază, după ce a căzut într-o prăpastie în zona Brâna Mare a Coştilei, traseul fiind unul p ericulos, cu atât mai mult cu cât zona montană a Prahovei este sub cod portocaliu de vreme rea.
O turistă a fost grav rănită, în această după-amiază, după ce a căzut într-o prăpastie în zona Brâna Mare a Coştilei, traseul fiind unul periculos, cu atât mai mult cu cât zona montană a Prahovei este sub cod portocaliu de vreme rea.
Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că acţiunea salvatorilor montani are loc la 2.200 metri altitudine, la faţa locului fiind solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD.
Salvamontiştii nu cunosc deocamdată de la ce înălţime s-a prăbuşit femeia, însă primele date arată că aceasta ar fi grav rănită.
Persoanele care fac parte din grupul cu care aceasta se deplasa pe munte au cerut ajutorul salvamontiştilor, aceştia estimând că intervenţia, care este una foarte grea, se va finaliza în cursul nopţii. Pe munte este ceaţă densă, plouă, iar vântul bate cu putere.
Citește și:
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











