Polițiștii cercetează un conflict care a avut loc duminică la o casă de amanet situată în zona centrală a Ploieștiului, în apropierea Judecătoriei.

În urma conflictului, un bărbat în vârstă de 31 de ani la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Victima este administratorul unei case de amanet.

În seara zilei de 14 mai acesta ar fi avut o discuție în contradictoriu cu patru persoane, însă ulterior a fost agresat de acestea.

„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie despre faptul că administratorul unei societăți comerciale din municipiu ar fi fost agresat.

În baza sesizării polițiștii au constituit echipa operativă, identificând la fața locului bărbatul în cauză care a declarat faptul că în urma unei discuții în contradictoriu cu patru persoane, două dintre acestea l-ar fi agresat fizic.

În urma conflictului, bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost condus la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Ulterior, la data de 15 mai a.c., în urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele implicate în conflict, iar față de doi bărbați cu vârstele de 21 și 34 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.”

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDosar penal pentru braconaj, în Prahova
Articolul următorPrahova. Copilă de 11 ani, la spital, după ce a fost lovită de o maşină