Numărul cazurilor de coronavirul din Prahova a crescut la 6. Conform unor surse este vorba despre 4 angajați ai UPETROM 1 Mai Ploiesti care au intrat în contact cu directorul care a contactat boala pe filiera senatorului PNL Vergi Chițac.

În acest moment, în Prahova avem 76 de persoane în carantina și 2603 persoane izolate.

La nivel central, au fost confirmate 52 de noi îmbolnăviri, iar 52 de persoane au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale  pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

 

 

Articolul precedentMihai Daraban, președintele CCIR, privește, de pe margine, cum IMM-urile se prăbușesc
Articolul următorMesaj RO ALERT pentru coronavirus!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.