Un bărbat şi-a infectat familia cu noul coronavirus, după ce a participat la o slujbă religioasă în data de 5 aprilie.

La slujba care avut loc în comună Apahida din judeţul Cluj au participat 16 persoane. 

Patru membri de familie ai unei persoane care a participat la respectiva slujbă au prezentat simptome specifice COVID-19. Aceştia au fost testaţi, iar rezultatele au fost pozitive. Pacienţii sunt internaţi acum la Cluj-Napoca.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Toate persoanele care au participat la acea slujbă au fost puse în izolare la domiciliu pe data de 10 aprilie.

Articolul precedentPloieşti: A fost semnat contractul de finanţare pentru terminalul de transport
Articolul următorSpitalul Județean de Urgență Ploiești efectuează, de astăzi, teste pentru Covid-19