Polițiștii din cadrul Serviciului Investigării Criminalității Economice Prahova efectuează, marți dimineață, 14 perchezitii în județ, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații. 16 persoane sunt vizate de această anchetă.

Indemnizații în baza unor pierderi și a unor venituri fictive

În fapt, persoanele bănuite ar fi obținut în mod ilegal bani de la bugetul de stat cu titlu de indemnizație de sprijin, pe durata stării de urgență instituită în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2. Totodată, ar fi solicitat acordarea indemnizație pentru creștere a copilului în baza unor venituri declarate fictiv.

Prejudiciul cauzat este de peste 26.000 de lei, urmând ca prin acțiunile desfășurate în această dimineață să se împiedice obținerea frauduloasă a sumei de aproximativ 1.600.000 de lei, informează IJP Prahova.

Polițiștii vor conduce audieri 16 persoane urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, față de suspecţi să fie dispuse măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPacienții de Covid-19 care nu au loc în saloane sunt tratați pe holurile spitalelor! E criză majoră în instituțiile medicale din România!
Articolul următorCursuri fizice suspendate în peste 100 de clase și grupe din Prahova, în ultimele trei zile