Poliţiştii din Câmpina efectuează două percheziţii pe raza judeţului Prahova, la locuinţa unei persoane bănuite de cămătărie, şantaj şi ameninţare, cât şi la o altă locaţie unde există indicii că aceasta ar locui ocazional. Un mandat de aducere va fi pus în executare.

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Câmpina, efectuează 2 percheziţii domiciliare, la o persoană bănuită de cămătărie, şantaj şi ameninţare. O descindere are loc în comuna Cornu şi o alta pe raza comunei Şotrile, din judeţul Prahova.

Din cercetări au rezultat indicii că, de la începutul acestui an, persoana bănuită ar fi împrumutat diverse sume de bani unor persoane din judeţ, iar pentru recuperarea lor ar fi solicitat dobândă. Totodată, persoana în cauză ar fi săvârşit asupra persoanelor împrumutate fapte de ameninţare şi şantaj.

Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 5000 de lei.

O persoană va fi condusă la sediul poliţiei, pentru audieri.

La activităţi participă şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Prahova.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Articolul precedentAccident la Valea Călugărească! Doi minori, loviți de o mașină pe trecerea de pietoni
Articolul următorJuniorii din fotbalul prahovean se pregătesc de startul noului sezon
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.