FC Petrolul Ploieşti va începe de luni, 08 iulie, procedura de comercializare a abonamentelor valabile pentru jocurile organizate pe teren propriu în cadrul sezonului 2019-2020.

Până pe data de 14 iulie, procedura va fi rezervată EXCLUSIV vechilor abonaţi, cei care vor avea opţiunea de a-şi păstra locul pe stadion. În acest sens, la procurarea unui abonament nou, vă rugăm să prezentaţi şi vechiul abonament.

Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

* Pentru sezon întreg

– Tribuna 0 – 450 lei.

– Tribuna I – 350 lei.

– Tribuna II – 220 lei (tarif întreg) şi 200 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 212).

– Peluze – 150 lei (tarif întreg) şi 120 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 100 Peluza I, respectiv sector 300 Peluza II).

* Pentru turul ediţiei de campionat 2019-2020

– Tribuna 0 – 240 lei.

– Tribuna I – 180 lei.

– Tribuna II – 130 lei.

– Peluze – 80 lei.

*abonamentele emise pentru turul campionatului vor fi valabile până la sfârşitul anului calendaristic 2019.

Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”.

Pentru săptămâna 08.07 – 14.07, programul va fi următorul:

– luni 08 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– marţi 09  iulie: orele 09.00 – 16.30;

– miercuri 10 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– joi 11 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– vineri 12 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– sâmbătă 13 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– duminică 14 iulie: orele 09.00 – 16.30.

Din data de 15 iulie, casa de bilete va fi deschisă după următorul program:

– luni – vineri: orele 09.00-16.30.

– sâmbătă și duminică: închis.

Eventualele modificari de program pentru aceasta perioadă le veti gasi afisate la casa de bilete, pe site-ul oficial al clubului si pe pagina oficiala de Facebook a FC Petrolul Ploiești.

Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţivor fi emise doar pe baza prezentării unei copii a talonului de pensie/carnetului de student sau elev, în limita unui singur abonament.

Pentru procurarea unui abonament este necesară prezentarea Cărţii de Identitate.

Totodată, FC Petrolul Ploieşti face cunoscute şi preţurile biletelor pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2019-2020:

– Tribuna 0 – 25 lei.

– Tribuna I – 20 lei.

– Tribuna II – 12 lei.

– Peluze – 8 lei.

Articolul precedentConducerea Rosal: Principalul vinovat pentru starea în care se află acum municipiul Ploieşti este chiar primarul Adrian Dobre
Articolul următorZile de foc, weekendul acesta, la Măgureni. Începe a VIII-a ediție ROCK la FOC
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.