Primarul liberal Adrian Dobre și reprezentanții majorității din Consiliul Local Ploiești formată din PSD- ALDE au ajuns la un acord comun în ceea ce privește contractarea unui nou credit bancar.

După mai multe încercări, proiectul edilului șef al orașului a fost validat joi în ședința Consiliului Local Ploiești cu unanimitate de voturi.

Autoritățile susțin că, în prezent, accesarea unui împrumut rămâne singura soluție pentru finanțarea mai multor obiective de investiții.

Astfel că, după o rundă de negocieri, aleșii locali ploieșteni au validat proiectul HCL prin care vor să obțină un credit de 140.722.000 de lei.

Inițial, propunerea primarului Adrian Dobre a fost pentru accesarea unui credit în valoare de 68,6 milioane de lei, însă, la propunerea aleșilor PSD + ALDE, valoarea creditului propusă a ajuns la peste 140.722.000 de lei, pe listă fiind incluse noi obiective de investiții importante.

Așadar, la propunerea PSD+ALDE, pe lista de investiții prioritare au fost introduce proiectele legate de asfaltarea mai multor străzi în Cartierul Mitică Apostol,modernizarea pieței Halelor Centrale, precum și fonduri pentru demararea proiectului ”Spitalul Municipal Ploiești”.

De altfel, aceste proiecte au figurat și pe lista de investiții care se dorea a fi realizată din împrumutul de la EximBank.

Restul creditului ar urma să fie destinați și pentru construirea de locuințe sociale în cartierul Bereasca, pentru modernizarea locurilor de joacă din Ploiești, pentru laboratorul de radioterapie cu energii înalte, precum și pentru stația de epurare și pentru lucrări obținerea autorizației ISU la unități de învățământ.

Acum, reprezentanții municipalității susțin că singura problemă este aceea că accesarea banilor nu se va realiza într-un timp cât mai scurt astfel încât să existe posibilitatea de demarare a lucrărilor până la finele acestui an.

Articolul precedentFosta ”Casă a Căsătoriilor”reintră în atenția autorităților ploieștene! A fost scoasă la vânzare
Articolul următorPOZA ZILEI! Cum parchează…căruțașii în Ploiești