O clădire de 14.000 mp donată de OMV Petrom municipalităţii ploieştene, fost sediu al diviziei de explorare şi producţie, este subiectul unui scandal de amploare pornit dintr-o gafă de proporții a conducerii PNL și USR Prahova. Victime colaterale ar urma să fie, firește, tot cetățenii.
Conferinţa de presă a conducerilor judeţene PNL şi USR Prahova, având ca scop anunțarea alianţelor electorale locale, s-a ținut, joi, pe acoperişul primăriei ploieştene. Asta, în condițiile în care clădirea a fost donată de OMV Petrom municipalităţii ploieştene pentru desfăşurarea activităţilor administrative specifice, activităţile politice fiind excluse.
În acest context, în şedinţa de joi a Consiliului Local, consilierii social-democraţi şi cei ai ALDE au solicitat, în scris, să li se pună la dispoziţie aprobarea dată pentru o astfel de manifestare politică. Ulterior, au părăsit sala, în semn de protest la adresa politizării administrației locale.
În prezent, OMV poate solicita rezilierea donaţiei şi restituirea imobilului dat anterior municipalităţii, implicarea în politică nefiind o atitudine agreată de conducerea companiei.
Sursa: Realitatea de Prahova