Polițiștii din Breaza au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui șofer băut

Polițiștii din Breaza au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui șofer băut
Poliţiştii din Breaza au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a prinde un şofer aflat sub influenţa alcoolului
Poliţiştii din Breaza au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a prinde un şofer aflat sub influenţa alcoolului care a refuzat să oprească la somaţie, a informat joi IPJ Prahova.
Astfel, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Breaza, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a solicitat unui conducător auto oprit neregulamentar pe o stradă din Breaza să prezinte actele pentru control. Întrucât acesta a demarat în trombă, s-a procedat la urmărirea autoturismului şi, deoarece conducătorul auto nu a oprit la somaţie, poliţistul a folosit armamentul din dotare, executând focuri de armă în plan vertical şi în pneuri.
Ulterior, la ieşirea din Breaza spre Talea, conducătorul auto urmărit a intrat cu autoturismul într-un şanţ de captare a apei. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului nu a fost rănită nicio persoană. În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 12:58 - Accident grav cu un TIR răsturnat pe A3 București – Ploiești, la km 35. Trafic restricționat pe ambele sensuri - FOTO
- 12:49 - Coaliția, pe un butoi de pulbere: PSD amenință cu anticipate, liberalii decid sâmbătă dacă ies de la guvernare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











