O femeie de 52 de ani, din Filipeștii de Târg, este anchetată pentru furt după ce a fost reclamată că a racordat ilegal sediul societății pe care o administrează la rețeaua de apă.

“La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Filipeștii de Târg au efectuat verificări la sediul unei societăți comerciale din comună, despre care existau informații potrivit cărora alimentarea cu apă ar fi efectuată în mod ilegal.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 52 de ani, din comună, în calitate de administrator al societății comerciale, fără a solicita un aviz de branșare, ar fi efectuat în mod ilegal branșarea la rețeaua de apă”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident mortal în Prahova! Un pieton a fost spulberat de un autoturism la Bălţeşti
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET