Un conducător auto care a alimentat fără să plătească, într-o benzinărie din Bușteni, a fost identificat de polițiști și este cercetat pentru furt.

Întâmplarea a avut loc pe 3 februarie, într-o benzinărie de pe Valea Prahovei, iar individul a fost identificat și depistat în cursul zilei de ieri.

„În fapt, la data de 3 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei stații peco din Bușteni, despre faptul că persoane necunoscute ar fi alimentat un autoturism și nu au achitat contravaloarea tranzacției.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea și ulterior depistarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărcănești”, menționează IJP Prahova.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, dar cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident în Prahova, pe DN1,în zona Movila Vulpii. O victimă, trafic restricționat
Articolul următorUn escroc care a încercat să păcălească o măicuţă, prins în flagrant de polițiștii prahoveni