Un bărbat pus pe escrocherii a fost prins în flagrant cu ajutorul unei măicuțe din comuna Poienarii Burchii.

Greșeala lui a fost că a încercat să o păcălească, de două ori, folosind exact aceeași schemă. Iar dacă prima dată păgubita a trecut cu vederea, a doua oară s-a prefăcut că-i pică în plasă, însă a cerut sprijinul polițiștilor, care l-au prins pe individ când a venit după banii pe care îi pretinsese.

Întreaga poveste a fost relatată de reprezentanții IJP Prahova, după flagrantul organizat ieri, care au dus la reținerea bărbatului bănuit de înșelăciune. Produsele nu au ajuns niciodată la destinație, însă acum individul și-a încercat din nou norocul. A folosit alt nume și alt număr de telefon, dar a recurs la aceeași schemă și a contactat-o tot pe măicuța care, de data aceasta, nu s-a mai lăsat păcălită, ci i-a întins și ea o capcană.

“Ieri, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în urmă cu aproximativ o lună de zile, o măicuță din cadrul unei mănăstiri din comuna Poienarii Burchii ar fi fost înșelată de către un bărbat, acesta din urmă solicitându-i o sumă de bani în schimbul donării unor produse. Femeia în cauză a transmis bărbatului suma de 1.000 de lei, însă acesta nu și-a mai onorat promisiunea.

Ulterior, la data de 7 februarie, măicuța  ar fi fost contactată din nou de către un bărbat, care i-a comunicat faptul că dorește să doneze mănăstirii un camion de lemne, cu condiția să îi fie transmiși 1.500 de lei, sumă necesară achiziționării combustibilului, în vederea transportului materialului lemnos.

În baza celor sesizate, polițiștii au efectuat activități investigativ operative și cu sprijinul persoanei vătămate au reușit identificarea și ulterior depistarea în flagrant a bărbatului bănuit de săvârșirea faptei de înșelăciune”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Fără să știe cu cine are de-a face, individul s-a întâlnit cu un polițist, convins fiind că este un trimis de-al victimei, pregătit să-i plătească suma cerută.

“Bărbatul în vârstă 68 de ani, din județul Neamț, a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere.

În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive”, a anunțat sursa citată.

În cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Ploiești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Dosar de furt pentru un bărbat care a alimentat gratis mașina
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET