Un fapt mai puțin obișnuit s-a petrecut în localitatea Predeal Sărari din Prahova.

Polițiștii au fost solicitați să se deplaseze la un accident rutier, însă nu accidentul în sine cât ceea ce au descoperit acolo i-a uimit.

Sâmbătă, în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Predeal Sărari ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autoturisme.

Deplasați la fața locului, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că unul dintre conducătorii auto, o femeie în vârstă de 55 de ani, domiciliată în municipiul București, figurează ca având permisul de conducere suspendat.

Ba mai mult, cu ocazia verificării autoturismului condus de femeie, s-a constatat faptul că acesta este radiat din circulație din luna iulie a anului trecut.

Având în vedere aspectele constatate, față de femeia în vârstă de 55 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Casă mistuită de flăcări, la Ciupelniţa
Articolul următorPrahova. Ameninţare cu bomba într-un local din Ploieşti