Marți seară, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției Blejoi care derulau activități pe linie rutieră, la Bucov, au depistat în trafic un șofer drogat.

În jurul orei 18:00, pe strada Dimitrie Cantemir din comuna Bucov, polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comună.

“Având în vedere comportamentul conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentLEGILE PUTERII | În acest moment, trăim cea mai periculoasă etapă a războiului
Articolul următorVasile Dîncu: „România nu este o mare putere militară, nu poate deține armament nuclear. Suntem un pol militar zonal”