Patru persoane, inclusiv două femei și un minor, au fost reținute de polițiști după serie de percheziții de zilele trecute, care au vizat o grupare de falsificatori de bancnote. Trei dintre acestea au fost arestate preventiv. 

IJP Prahova a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că 13 persoane au fost conduse la audieri, după cele 17 percheziții organizate de BCCO Ploiești și Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în Bihor (6 acțiuni), Bistrița-Năsăud (2), Dâmbovița (2), Timiș (2), Arad (1), Caraș-Severin (1), Constanța (1), Vâlcea (1) și Prahova (1), la persoane bănuite de contrafacere a bancnotelor.

“Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au documentat, începând cu luna iulie a.c., activitatea unui grupări infracționale formată din 13 persoane, care ar fi fost implicată în falsificarea de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, falsificarea de valori străine, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, care ar fi acționat pe teritoriul României.

Din probatoriul administrat, a rezultat că o parte din membrii grupării s-ar fi ocupat de activitatea de contrafacere a bancnotelor, deținând în acest sens mai multe instrumente necesare realizării acestei activități.

Ulterior, pachetele cu bani ar fi fost expediate prin intermediul unei societăți de coletărie către alți membrii ai grupării, de pe teritoriul României, aceștia ocupându-se de punerea lor în circulație.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate obiecte utilizate la contrafacerea bancnotelor, respectiv două imprimante, folii din plastic, coli de hârtie, tonere, sumele de 222.360 de euro contrafăcuți în bancnote de 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de euro, 540 de USD în bancnote de 20 de USD, 1.650 de lei în bancnote de 50 și 100 de lei, 1.161.000 de forinți în bancnote de 10.000 și 20.000 de forinţi.

De asemenea, au mai fost ridicate 16 telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și o armă neletală deținută ilegal”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ | Nu avem nevoie de un conflict interetnic. Azi avem nevoie de stabilitate și unitate
Articolul următorTrei persoane, arestate preventiv în cazul dosarului de falsificare de bani