Prefectul Mădălina Lupea: În Prahova nu există focare de pestă porcină africană

 

Mihai Terecoasă, directorul DSVSA Prahova, a prezentat împreună cu prefectul judeţului, Mădălina Lupea, măsurile preventive care au fost dispuse ca urmare a apropierii epidemiei cu pestă porcină la fermele de porci din 10 judeţe din ţară. Prahova nu este afectată de această problemă, dar prefectul a precizat că primele măsuri de prevenţie au fost aplicate încă de acum două luni.

În Prahova sunt recenzaţi aproximativ 47.000 de porci în ferme şi gospodării individuale şi 4000 de mistreţi.

Potrivit directorului  Terecoasă s-a dispus urmărirea permanent a  tuturor mişcărilor de porcine vii şi a produselor din carne, ceare conţin carne de porc, provenite din ţări ale Uniunii Europene.

De asemenea în iunie a fost efectuat un exerciţiu de simulare a intervenţiei la pesta porcină la sediul DSVSA.

La finalul lunii iunie reprezentanţii celor 6 exploataţii comerciale cu suine au fost preveniţi asupra pericolului şi sfătuiţi să ia toate măsurile sanitare pentru prevenirea infestării cu acest virus.

La începutul lunii iulie s-a convenit cu reprezentanţii celor 11 fonduri de vânătoare aplicarea cotelor de vânătoare la porcii mistreţi (realizarea unei cote de 1679 de mistreţi împuşcaţi) plus o cotă suplimentară de 690 de capete. Până acum au fost împuşcaţi 224 de mistreţi.

Pe data de 18 iulie s-a luat decizia suspendării temporare a comercializării animalelor vii în târguri şi oboare precum cele de la Băicoi, Vălenii de Munte, Starchiojd, Urlaţi, Drăgăneşti, Măneciu şi Aluniş.

Prin hotărârea prefectului au fost activate Unităţile Locale de Sprijin (USL) la nivelul fiecăreia din cele 104 primării.

Toate primăriile au fost solicitate să prezinte situaţia stânelor existente pe teritoriul lor. Din 104 de primării, 24 nu au transmis aceste situaţii.

Ca urmare a acestei încetineli, prin ordinul Prefectului, pe 14 august, a fost constituită comisia pentru verificarea terenurilor identificate de UAT ce pot fi folosite ca metodă alternativă pentru ecarisare. Comisia este formată din reprezentanţi ai DSVSA Prahova; DSP Prahova; Agentia pentru Protectia Mediului Prahova; SGA Prahova.

Au fost efectuate controale în zona parcărilor existente pe drumurile naţionale şi judeţene, inclusiv cele existente în benzinării şi unităţi hoteliere/alimentaţie publică din Prahova. Inspectorii DSV au reclamat existenta pubelelor de colectare a deşeurilor/resturilor alimentare, şi frecvenţa colectării acestora de către administratori/operatori de salubritate.

Neregulile au fost reclamate către Secţia Drumuri Naţionale Ploieşti pe 7 august. Este vorba în special de parcările de pe DN1, DN1A, DN1B şi DN1D.

Tot pe 7 august Instituţia Prefectului a dispus organizarea a două filtre de control în trafic pentru autovehicule la limita dintre judeţul Prahova şi judeţul Ialomiţa, pe sensul de intrare în judeţ, la Ciorani şi Malamuc (I.P.J. Prahova, Jandarmerie, I.S.C.T.R.), începand cu data de 8 august, ora 06.00. pana pe data de 21 august şi apoi până pe 27 august numai la Ciorani. Circulaţia rutieră pe DJ201 A, punctul Ciorani, limită cu judeţul Ialomiţa, a fost restricţionată.

Astăzi termenul privind funcţionarea filtrelor de control a fost prelungit încă două săptămâni. Poliţiştii au verificat 637 de persoane şi au verificat 622 de autovehicule dintre care două transporturi de animale şi furaje.

Până în acest moment au fost controlate 36 de stâne de pe cuprinsul judeţului Prahova dintre care 32 fără suine şi 4 stâne care aveau şi porci (19 capete), dintre care cei mai mulţi, fără crotalii. Au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.160 lei.

Articolul precedentAccident rutier în Valea Călugărească, pe DN1B, între două autoturisme și un TIR
Articolul următorS-a stabilit data partidei dintre FC Petrolul – Chindia ! Miercuri, în „Cupă”, la Tunari