Consiliul Local Brazi a decis sprijinirea, cu sume de bani, a cuplurilor care doresc să apeleze la fertilizare in vitro, a femeilor gravide și a elevilor și studenților.

Cel mai consistent ajutor este cel acordat cuplurilor care doresc să apeleze la proceduri de fertilizare in vitro, pentru a avea copii. Hotărârea în acest sens, adoptată în luna iunie de Consiliul Local Brazi, prevede un sprijin de 10.800 de lei pentru cuplurile infertile, de la bugetul local, dacă acestea îndeplinesc o serie de condiții. Pentru a beneficia de această sumă, cel puțin unul dintre parteneri trebuie să fi avut domiciliul în comună în ultimii 10 ani, partenerii să fie asigurați în sistemul asigurărilor sociale, să fie căsătoriți, să locuiască în prezent pe raza comunei Brazi, iar vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 și 45 de ani.

Plata ajutorului se face în baza unui dosar care include acte doveditoare, inclusiv documente medicale, în trei tranșe de câte 3.600 de lei, achitate după procesarea cererii cuplului, în baza scrisorii medicale, înaintea puncției ovariene și înainte de embriotransfer.

O altă hotărâre adoptată de CL Brazi, tot în luna iunie, prevede acordarea a 2.000 de lei pentru femeile gravide care locuiesc de cel puțin 10 ani în comună și care provin din familii în cazul cărora venitul net lunar pe membru de familie nu trece de salariul mediu brut pe economie, care în 2018 este de 4.162 de lei. Prima tranșă, de 1.000 de lei, se acordă după a zecea săptămână de sarcină, iar a doua intrarea în luna a șasea de sarcină, sprijinul fiind destinat achiziționării de medicamente specifice în sarcină și efectuării de investigații medicale.

Cea de-a treia hotărâre din această categorie, adoptată în această vară, la Brazi, se referă la un sprijin acordat elevilor (învățământ liceal, postliceal și profesional – cursuri de zi) și studenților domiciliați pe raza comunei, care frecventează cursuri de zi în unități școlare sau universități din alte localități. Este vorba, de asemenea, de beneficiari care trebuie să locuiască la Brazi de cel puțin 10 ani și să provină din familii în care venitul net lunar/ membru de familie este de cel mult 4.162 de lei. Ajutorul este de 200 de lei lunar și poate fi pierdut în cazul în care beneficiarul absentează de la cursuri sau, dacă este vorba despre student, în cazul în care acesta are peste 25 de ani la data începerii studiilor ori care se angajează în timpul facultății.

Cele trei hotărâri descrise mai sus se adaugă altor ajutoare aprobate în vara anului trecut de Consiliul Local Brazi, referitoare la acordarea unui sprijin de 1.500 de lei/ familie cuplurilor care se căsătoresc, respectiv 2.500 de lei/ nou-născut la venirea pe lume a unui copil. Și în aceste cazuri, una dintre condițiile esențiale este ca măcar unul dintre parteneri să aibă domiciliul pe raza comunei de cel puțin 10 ani.

Articolul precedentZeci de localități prahovene, sub COD GALBEN de ploi torențiale
Articolul următorLiceul Tehnologic Ludovic Mrazek Ploiești a fost desființat. Urmează evacuarea asistaților sociali din cadrul căminului
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.