Primăria Ploiești se află pe un butoi cu pulbere gata să explodeze din cauza problemelor financiare. Tensiunile au apărut după ce primarul Adrian Dobre a solicitat, într-o şedinţă derulată marţi, ca toţi directorii din cadrul instituției să vină până în această după-amiază cu propuneri pentru reducerea cheltuielilor de personal.

Mai precis, edilul orașului a solicitat ca șefii din administrația public locală  să decidă dacă vor avea loc reduceri  salariale sau modificări ale schemei de personal, în speță concedieri.

Cu toate acestea, e greu de crezut că se va schimba ceva prea curând.

Solicitarea primarului Dobre nu a fost văzută cu ochi buni de către cei care conduc structurile subordinate executivului ploieștean, drept dovadă, până miercuri în jurul orei 14.00, doar patru documente fuseseră transmise.

Majoritatea nu au prezentat o propunere concretă, directorii respectivi notând că, în viziunea lor, aceste măsuri ar trebui luate nu de ei, ci de conducerea executivă, alături de direcţiile care se ocupă de finanţele Primăriei şi de politica de personal.

Totuşi, e greu de crezut că decizia primarului Adrian Dobre va produce efecte.

Asta pentru că o astfel de măsură se ia de către Consiliul Local Ploiești, iar concedierea unor  funcţionari  publici are loc în condiții extrem de dificile.

Totodată, o eventuală modificare a organigramei nu mai poate fi făcută în viitorul apropiat, în contextul în care una a fost aprobată recent iar noul Cod administrativ spune că nu se mai poate umbla la ea timp de cel puţin şase luni, potrivit unor surse din administraţia locală.

Măsura gândită de primarul Adrian Dobre în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de personal vine în  contextul în care instituţia traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, după ce formula de calcul impusă la nivel central a lăsat autorităţile publice locale în 2019 cu venituri reduse faţă de anul trecut şi cu cheltuieli crescute.

De precizat faptul că reprezentanții administrației publice locale se află și la această oră într-o ședință (n.r. oră 17.30) pentru a dezbate problemele financiare cu care Ploieștiul se confruntă în acest moment

Articolul precedentSpargere la un post de poliție din Prahova. Au fost furate probe informatice
Articolul următorNoi focare de pestă porcină în Prahova! Începe “uciderea preventivă” a porcilor în două localități