Primarul Adrian Dobre a reacționat, din nou, după ce aproximativ 100 de angajaţi ai operatorului au declanşat, luni, un protest spontan, nemulţumiţi că le-au întârziat salariile.
Edilul șef al orașului a susținut că nu municipalitatea trebuie să rezolve problema salariilor de la Rosal, fiind o problemă care ține de managementul companiei de salubritate.
Totuși, directorul Rosal Ploiești, Cătălin Ioniță, a precizat că Primăria Ploiești a întârziat cu plățile, lucru pe care l-a recunoscut și primarul Adrian Dobre, cu greu, în cadrul conferinței de presă, și că acesta ar fi motivul pentru care angajații nu și-au primit banii la timp.
Edilul șef al orașului a mai anunţat că va solicita din nou rezilierea contractului pentru ridicarea gunoaielor, derulat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor” Prahova, dar şi a contractului derulat direct cu Primăria pentru curăţenia căilor publice.
Liderul administrației publice ploieștene a declarat și faptul că “Rosal beneficiază de protecţia celor de la PSD-ALDE”, argumentând că majorarea tarifelor pentru ridicarea gunoaielor a fost aprobată de consilierii celor două partide politice, că ridicarea deşeurilor se derulează sub tutela ADI, unde președinte este liderul social-democraților prahoveni, Bogdan Toader, şi că la conducerea RASP se află “un binecunoscut membru al PSD-ului”.
În privinţa plăţilor pentru contractul de curăţenie a căilor publice, Adrian Dobre a declarat că Primăria a plătit în termenul contractual toate facturile către operator, chiar dacă societatea nu şi-a respectat clauzele contractuale privind graficul de curăţenie.
“Nu este de datoria municipiului Ploieşti să rezolve problema salariilor, este un lucru ce ţine de management. Într-un an, Rosal a primit 25 de milioane de lei, bani mai mult decât suficienţi pentru plata salariilor, sunt sume primite înainte de termenele de scadenţă. Această mascaradă pe care o face pentru a-şi acoperi incapacitatea de a gestiona salubritatea este doar pentru a devia de la problema cu care noi ne confruntăm, şi anume calitatea serviciului. Solicit în continuare celor de la Poliţia Locală şi RASP să aplice amenzi acestei societăţi care nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. Ştiţi că am făcut numeroase sesizări, dar în continuare oraşul este sub asediul gunoaielor. Este un lucru pe care îl vedem cu toţii şi nu o să mai tolerez în continuare un astfel de serviciu, solicit în continuare rezilierea contractului. Voi cere ADI-ului ca acest contract să fie desfiinţat, acelaşi lucru o să-l fac şi pentru contractul pe care noi îl avem în privinţa curăţeniei căilor publice. Dacă îmi găsiţi un ploieştean mulţumit de aceste servicii, o să fac în continuare plăţile”, a declarat primarul municipiului Ploieşti.
Dobre a lăsat de înțeles și faptul că municipalitatea nu va mai achita nicio factură a vreunei societăți în cazul în care serviciile prestate sunt de proastă calitate.
“Nu voi mai tolera ca orice societate să presteze servicii de proastă calitate şi să primească bani în continuare”, a completat Adrian Dobre.
Edilul a susținut că va sesiza Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului Prahova.