Parchetul de pe  lângă Tribunalul Prahova a dispus marți noapte reținerea lui Mihai Alexandru Nițescu, fostul elev al Liceului Spiru Haret din Ploiești care a intrat în incinta unității de învățământ și și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în fața cancelariei.

Acesta este cercetat pentru tentativă de omor.

Vă reamintim faptul că a mai fost condamnat în anul 2017 la 8 luni de închisoare cu suspendare.

Asta după ce, potrivit unor surse apropiate anchetei, în 2016, Mihai Alexandru Nițescu, elev pe atunci în clasa a XII a al Liceului Spiru Haret din Ploiești , a amenințat un coleg de clasă cu un cuțit.

La acea dată, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de amenințare și port sau folosirea fără drept a unor obiecte periculoase.

Dosarul a ajuns în instanță  pe rolul Judecătoriei Ploiești în data de 30.03.2017.

La trei luni după înregistrarea dosarului, instanța a stabilit ca Mihai Alexandru Nițescu să fie condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare numai pentru port fără drept de obiecte periculoase, cu un termen de încercare de doi ani, pe motiv că victima de la acea dată și-a retras plângerea prealabilă, astfel că a încetat procesul penal împotriva agresorului.

Articolul precedentMihai Nițescu, cel care și-a înjunghiat fosta profesoară, a fost condamnat în 2017 la închisoare cu suspendare
Articolul următorÎncă două persoane ucise de gripă în Prahova! Numărul deceselor a ajuns la opt!