Magistraţii de la Judecătoria Ploiești susțin demersurile efectuate de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești pentru menținerea pensiei de serviciu a acestei categorii profesionale.  Începând de joi, 23 ianuarie, judecătorii de la Judecătoria Ploieşti  vor judeca numai cauzele urgente.

Decizia cu privire la judecarea doar a cauzelor urgente a fost luată, miercuri, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploiești.

Celelalte cauze aflate pe rolul instanțelor se vor amâna până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților.

Comunicatul Judecătoriei Ploiești:

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, întrunită la data de 22.01.2020, în cvorum legal a adoptat următoarele rezoluţii:

1. Începând cu data de 23.01.2020 până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților, se vor judeca doar cauzele urgente, celelalte cauze urmând a fi amânate.

Se consideră urgenţe:
a) În materie penală – dosarele cu măsuri preventive, cauzele date în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, dosarele cu persoane private de libertate, dosarele în care s-a împlinit termenul de prescripţie ori urmează a se împlini în următoarele 6 luni şi cererile de liberare condiţionată.
b) În materie civilă – ordinele de protecţie, ordonanţele preşedinţiale, delegarea autorităţii părinteşti, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de evacuare pe procedura specială instituită de art. 1034-1049 Cod procedură civilă, cererile având ca obiect măsuri asigurătorii, asigurarea dovezilor şi încuviinţările de executare silită.
2. Susţinerea demersurilor efectuate de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti pentru menţinerea pensiei de serviciu a acestei categorii profesionale.

Articolul precedentAlertă de gripă în România
Articolul următorVântul puternic a făcut multe pagube în Prahova
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.