Conducerea STS a prezentat, luni, în timpul audierilor din cadrul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților informații importante despre modul în care autoritățile au acționat pentru salvarea Alexandrei, după apelurile disperate la 112. 

Deputatul PNL Prahova, Răzvan Prișcă, a studiat cu atenție raportul și a susținut  faptul că, de fapt, un polițist nu a știut să folosească informațiile de localizare din aplicația 112.

”Doar o observație, ca să fie mai clar, pentru că m-am uitat și eu pe planșa aceea (raportul STS, n. red.). Deci, practic, poliția poate să obțină aceste informații la fel ca și operatorul de 112. În cazul acesta, polițistul din Caracal a așteptat o oră și 4 minute până să se gândească să deschidă aplicația de localizare. După ce a deschis-o prima oară în ziua respectivă și-a dat seama că habar n-are să lucreze cu ea, a sunat înapoi la 112, cei de la 112 au stat 10 minute pe telefon cu polițistul să-l învețe cum să se uite pe calculator. După ce a terminat convorbirea a sunat încă de 2 ori polițistul la 112 să întrebe cum se apasă pe buton. E drept, domnul general? Asta am înțeles din ce am văzut pe planșă.”, a precizat deputatul Răzvan Prișcă.

 

Deputaţii din comisie au ascultat, cu uşile închise, înregistrările convorbirilor fetei la 112. 

Articolul precedentPercheziții la Dumbrăvești, la persoane bănuite de tăieri ilegale de arbori
Articolul următorȘoferul care circula cu copilul în brațe pe DN 1, în Prahova, a scăpat doar cu avertisment