Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a anunţat că a găsit patru ventilatoare necesare pentru a-i menţine în viaţă pe bolnavii cu forme grave de COVID într-o magazie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Reacţia lui Dumitrescu vine în contextul în care Consiliul Judeţean Prahova a alocat vineri aproximativ 4 milioane de lei la respectiva unitate medicală.

Astfel, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi noul director al SJU Ploieşti, Bogdan Nica, a explicat că sumele alocate acum n-ar fi trebuit să reprezinte o problemă.

”Am alocat sumele necesare pentru instalarea de prize de oxigen la paturile de la Secţiile Pneumo şi Boli Infecţioase. Era ca în epoca de piatră! Se aduceau butelii cu oxigen la Spitalul Judeţean, iar după aceea erau luate cu maşini şi duse la cele două secţii. Personalul medical de acolo se chinuia să bage buteliile pe geam din cauza restricţiilor COVID. Toată această problemă putea fi rezolvată foarte simplu, prin achiziţionarea acestor prize de oxigen. Toată această investiţie este de 120.000 lei. Nu poţi să spui că nu găseşti 120.000 de lei în buget, ca să nu mai chinui tot personalul. S-a cerut de trei ori, iar răspunsul a fost: «referitor la adresa dumneavoastră, vă informăm că nu s-au găsit surse de venituri»”, a precizat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, citat de ziarulincomod.ro. Cu cele patru milioane de lei care vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti ca urmare a rectificării bugetare, vor fi achiziţionate şi şase ventilatoare.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentUn nou record de infectări cu COVID 19. Incidența cazurilor, pe județe
Articolul următorUn om de afaceri din Prahova şi soţia acestuia, condamnaţi la închisoare pentru că au obţinut fonduri europene cu acte false