Lipsa banilor a creat noi tensiuni în timpul ședinței de Consiliu Local Ploiești, atunci când aleșii au dezbătut proiectul HCL privind bugetul local!

Totul a pornit de la faptul că viceprimarul Cristian Ganea a cerut ca suma de 774 mii lei, pe care primarul Adrian Dobre dorea să o introducă în capitolul bugetar privind salubritatea căilor publice din oraș, să fie împărțită la CSM și Parcul Memorial Constantin Stere.

”Nu poate nimeni să spună cu nu așa a fost decizia, ca suma de 774 mii lei să fie dată către salubritate, separat de DDD, separat de colectare cadavre de pe domeniul public”, a susținut primarul Adrian Dobre.

În replică, viceprimarul Cristian Ganea a precizat că, atât CSM Ploiești, cât și Parcul Memorial Constantin Stere au rămas fără fonduri de funcționare și că acești bani trebuie să ajungă la cele două instituții pe care municipalitatea le are în subordine.

”Este ultima zi din lună când puteam să dăm bani Clubului Sportiv Municipal Ploiești pentru plata salariilor antrenorilor care sunt plătiți pe contracte sportive. Acești oameni nu au siguranța lunii următoare. Întotdeauna muncesc și cu două zile înainte să expire contractul, le dăm bani, dacă avem. Dacă am da acești bani la salubritate, putem să închidem CAM, iar la Parcul Memorial Constantin Stere ar însemna să nu mai avem bani pentru hrana animalelor din cadrul Grădinii Zoo”, a susținut viceprimarul Cristian Ganea.

Într-un final, s-a decis ca în bugetul pentru Curățenie Căi Publice să rămână suma de 64.000 lei.

Articolul precedentFOTO| Turistă din Israel, transportată cu elicopterul la spital după ce i s-a făcut rău pe Vârful Omu
Articolul următorMeciul România – Malta, în pericol de a nu se disputa la Ploiești! Stadionul ”Ilie Oană”ar putea rămâne în beznă