Spitalul Orășenesc din Urlați ar putea deveni una dintre variantele de recuperare medicală pentru pacienții cu afecțiuni neuromotorii, reumatice sau cu probleme în urma unor traumatisme, dacă se va finaliza proiectul pe care îl are autoritatea locală, de înființare a unei secții speciale în cadrul unității medicale din localitate.

După realizarea unui studiu de fezabilitate, Primăria Urlați primește sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI), instituție guvernamentală care derulează programe de modernizare sau de construire inclusiv a infrastructurii spitalicești din orașe.
CNI a lansat licitația pentru consolidarea, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea secției de recuperare ce va fi înființată la Spitalul Urlați, într-un imobil care a găzduit în trecut blocul materno-infantil. Costurile investiției se vor ridica la aproximativ 11 milioane de lei, fonduri guvernamentale.

Persoanele care suferă de afecțiuni neuromotorii, reumatologice sau au nevoie de recuperare posttraumatică ar putea avea, în anii următori, o altă variantă de tratament. Dacă lucrurile vor sta așa cum trebuie, Compania Națională de Investiții – finanțatorul lucrărilor de consolidare, modernizare și dotare a unor clădiri care ar urma să devină sediu pentru Secția de Recuperare medicală a Spitalului Urlați – ar trebui să predea autorității publice locale clădirile modernizate care vor adăposti inclusiv o salină de interior, destinată pacienților cu probleme respiratorii.

Articolul precedentProbleme în Prahova din cauza alunecărilor de teren
Articolul următorPetrolul Ploiești, în căutarea unui nou antrenor! Cine i-ar putea lua locul lui Mulțescu
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.