Federația Transloc Romania a organizat, la Ploiești, o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor afiliate, în contextul derulării negocierilor contractelor colective de muncă. Dacă la nivel național există o criză acută de șoferi pentru transportul public în comun, liderii de sindicat de la Ploiești s-au plâns de faptul că nu au nici măcar toalete la capăt de linie.
Transloc reprezintă peste 6000 de soferi și vatmani din toată țara, fiind reprezentată în 26 de județe.
Pe lângă prezentarea sporurilor de muncă și a celorlalte facilități pe care le au în urma negocierilor, sindicaliștii afiliați la Transloc-Romania s-au plâns de faptul că la această oră există o criză de șoferi. În Timișoara, de exemplu, ar fi nevoie de 100 de șoferi și au fost aduși conducători auto din alte zone are țării.
O situație asemănătoare este la Cluj, iar șoferii de aici au lăudat parcul auto achiziționat de municipalitate. Sindicatele s-au plâns de faptul că, din păcate, la această oră există o concurență salarială, iar persoanele calificate preferă să lucreze în străinătate. Acesta este și motivul pentru care s-a ajuns, în unele cazuri, ca salariul să fie de aproximativ 3.800 – 4.000 de lei net, la care se adaugă tot felul de sporuri cum ar fi..sporul de pantă, cel de “articulate” sau prime acordate de zilele de naștere sau de cele onomastice.
La Ploiești, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din cadrul TCE s-a plâns de lipsa toaletelor la capăt de linie.
Problema a fost semnalată și la DSP Prahova, dar și la ITM Prahova, iar SC TCE Ploiești a fost obligată să rezolve această situație, însă acest lucru nu s-a întâmplat, susțin sindicaliștii de la SLTP Ploiești.
„În urma sesizărilor, TCE a fost obligat sa rezolve problema în termen de 90 de zile, lucru care nu s-a întâmplat”, au susținut liderii de la Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști.
Cum problema nu s-a rezolvat, sindicatul amenință că se va ajunge în instanta cu problema toaletelor.