5 ani de închisoare pentru moartea a trei oameni

5 ani de închisoare pentru moartea a trei oameni
Sentință șocantă în cazul unui șofer beat care a provocat o tragedie
Sentință surprinzătoare în cazul șoferului beat care a provocat un accident soldat cu 3 morți, în județul Alba. Decizia poate fi atacată prin recurs. Potrivit martorilor tragedie, conducătorul auto nu numai că ar fi urcat beat la volan, dar a și condus cu viteză foarte mare și, cel mai probabil, nici nu i-a văzut pe tinerii pe care i-a lovit în plin.
Autorul unui accident soldat cu trei morţi, produs în august 2023 pe DN1, la Sântimbru, judecat în stare de libertate, a fost condamnat de către Judecătoria Alba Iulia la 5 ani închisoare, potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţei, scrie Agerpres. Eduard Norbert Palko a primit o condamnare de 1 an şi 6 luni sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive şi 4 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cele două pedepse fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani şi 6 luni închisoare.
La aceasta se adaugă un spor obligatoriu şi fix de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare, dar se scad cele aproximativ 3 luni și jumătate de arest preventiv.
În plus, șoferul trebuie să plătească daune morale de aproximativ 900.000 de euro. Decizia este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Citește și:
- 07:37 - Înregistrări explozive. Ucraina ar fi transportat bani prin România. Klaus Iohannis, acuzat că ar fi acoperit transporturile
- 07:23 - Studenții români au ieșit în stradă. Noul ministrul al Educației a coborât să îi întâmpine, dar promisiunile au fost puține
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











