Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri pe DN1D, timp de aproximativ trei ore, din cauza unui accident produs în dreptul Postului de Poliție Ciorani.
Accidentul s-a produs, din câte se pare, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare de către o autocisternă.Vehiculul de mare tonaj transporta motorină și circula pe sensul de mers Albești Paleologu-Ciorani. La un moment dat nu ar fi păstrat distanța față de atelajul hipo, care nu era semnalizat corespunzător.În urma impactului, cisterna a pătruns pe contrasens. Trei persoane din căruță, căruțașul și două femei, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.Conform SAJ Prahova, un bărbat în vârstă de 49 ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la coloană.O a doua victimă, o femeie în vârstă de 60 de ani, a suferit un traumatism cranio-facial și un traumatism la picior.Cea de a treia victimă, o tânără în vârstă de 25 ani, prezenta un traumatism la coloana vertebrală.