Accident rutier miercuri seară, pe DN 1, la Azuga. Au fost implicate mai multe autovehicule, inclusiv un autobuz cu pasageri

Accident rutier miercuri seară, pe DN 1, la Azuga. Au fost implicate mai multe autovehicule, inclusiv un autobuz cu pasageri
Șoferului autoutilitarei a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat
Traficul rutier a fost blocat, miercuri seară, pe DN 1, la Azuga, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule, inclusiv un autobuz cu pasageri.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, evenimentul s-a petrecut la km 133+900, pe sensul de mers către Braşov, traficul fiind blocat pe ambele sensuri.
În accident sunt implicate mai multe autovehicule, inclusiv un autobuz cu pasageri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Poliţia informează că un bărbat de 20 de ani a condus o autoutilitară pe sensul către Bucureşti şi, posibil pe fondul unei depăşiri neregulamentare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autobuz în care se aflau 13 pasageri şi care circula pe sensul către Braşov. Ulterior, a fost proiectat într-un ansamblul de vehicule (încărcat cu apă minerală) condus de un bărbat de 51 de ani care circula către Bucureşti, potrivit agerpres.
În urma testării cu aparatul etilotest a şoferului autoutilitarei a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, precizează sursa citată.
În urma evenimentului, nu au rezultat victime, mai arată IJP Prahova.
Traficul este blocat pentru efectuarea cercetărilor.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:48 - Autobuz implicat într-un accident rutier, la Ploiești
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




