Cod galben de ninsori abundente, în zonele montane din 24 de judeţe, inclusiv Prahova

ninsori
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitaţii, în general moderate cantitativ, şi intensificări temporare ale vântului, valabilă pentru întreaga ţară. În 24 de judeţe, în special în zonele de munte, va fi cod galben de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă şi viscol, de luni seară, de la ora 20.00, până miercuri dimineaţă, la ora 2.00.
Potrivit ANM, de luni seară de la ora 20.00, până miercuri la ora 10.00, în majoritatea regiunilor, temporar, vor fi precipitaţii şi local se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 20 l/mp.”La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile până marţi seara (12 februarie) apoi vor fi mai ales ninsori”, anunţă ANM.Potrivit meteorologilor, temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marţi (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60...70 km/h.De luni seară, de la ora 20.00, până miercuri dimineaţă la ora 2.00, în 24 de judeţe va fi cod galben.”În intervalul menţionat în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 m, unde temporar rafalele vor depăşi 80...90 km/h şi va fi viscol”, anunţă meteorologii.Potrivit acestora, judeţele vizate sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










