Elevul și profesorul anului, premiați de Primăria Ploiești

elevul_profesorul_anului
Primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a premiat vineri, într-o atmosferă festivă, găzduită de Filarmonica ”Paul Constantinescu”Ploiești, câștigătorii olimpiadelor și concursurilor naționale și internaționale, aflate în calendarul Ministerului Educației Naționale.Excelența în educație a fost răsplătită de municipalitatea ploieșteană prin acordarea de diplome și premii decernate elevilor și profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar,care s-au distins în competițiile la cel mai înalt nivel, organizate în plan național și internațional, confirmând, o dată în plus, atenția de care se bucură educația din partea administrației locale.Titlul de Elevul Anului 2019 a fost conferit, în cadrul aceleiași festivități, elevei ANA ANTONIA TUDOSE, de la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești, pentru rezultatele de excepție obținute la olimpiadele și concursurile de pian la care a participat.Profesorul Anului 2019 a fost desemnată MARIA FINICHIU, profesor de educație fizică la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Ploiești, cea care sprijinit și a făcut cunoscut, dincolo de granițele țării, la Olimpiada pentru copii cu nevoi speciale, rezultatele remarcabile ale celor aflați în această situație.Edilul șef al orașului a mulțumit câștigătorilor asigurându-i, totodată, de întreaga prețuire și admirație, precum și de susținerea de care se vor bucura, din partea municipalității, toți cei care se vor dedica performanței în educație.Pentru acest eveniment, municipalitatea a alocat de la bugetul local 67.000 lei
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











