Examenele naționale se vor susține cu prezență fizică, indiferent de situația epidemiologică

Examenele naționale se vor susține cu prezență fizică, indiferent de situația epidemiologică
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, spune că examenele naționale se vor desfășura la data programată, cu prezența fizică a elevilor
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, spune că examenele naționale se vor desfășura la data programată, cu prezența fizică a elevilor, indiferent de evoluția epidemiei de coronavirus.
„Nu va exista niciun elev care să nu poată susține examenele naționale indiferent de situația epidemiologică. Examenele naționale se vor susține la data programată cu prezență fizică”, a declarat Câmpeanu, duminică, într-o intervenție la Digi24.
Cât privește prezența în școli a elevilor din anii terminali, el a precizat, că în ultima lună, de la reluarea cursurilor, media a fost de 12-14 elevi în clase. În scenariul roșu, aceștia trebuie să participe la cursuri, fără a depăși jumătate din numărul total. Însă, a precizat el, dacă vor dori să participe toți, situația va fi reglementată printr-un nou ordin al ministrului Educației.
„Dacă la o clasă de 34 vin 18, nu va fi o problemă. Dacă vor dori să vină toți se vor lua măsuri, va fi un nou ordin”, a spus el.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














