Focar nou de pestă porcină la Gorgota

pesta_porcina_bun
Cel mai nou focar de pestă porcină africană din Prahova a fost confirmat la Gorgota, în satul Crivina, au anunțat, vineri, autoritățile județene.
Ca urmare a noii confirmări, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a stabilit o zonă de protecție, care include satele Crivina, Gorgota, Poienarii Apostoli și Fânari din județul Prahova.De asemenea, a fost instituită o zonă de supraveghere însemnând comuna Gorgota (sat Potigrafu), comuna Poienarii Burchii (satele Poienarii Burchii, Cărbunari, Podu Văleni, Tătărai, Ologeni, Poienarii Ralii, Poienarii Vechi), comuna Șirna (satele Habud Tăriceni, Șirna, Varnița), comuna Tinosu (satele Predești, Tinosu, Pisculești), comuna Puchenii Mari (satele Odăile, Moara, Puchenii Mari, Puchenii Mici, Puchenii Moșneni, Miroslăvești, Pietroșani), comuna Balta Doamnei (satele Balta Doamnei, Curcubeu), comuna Brazi (satele Brazii de Jos, Brazii de Sus, Popești, Bătești, Stejaru), comuna Bărcănești (satele Românesti, Pușcași)."În situația în care, în urma verificărilor efectuate la fața locului, se impune luarea măsurii uciderii preventive a porcilor din gospodării, în zona aferentă focarelor de PPA de pe raza satului Crivina - comuna Gorgota, reprezentanții D.S.V.S.A. Prahova vor acționa în consecință", anunță Prefectura Prahova.Autoritățile locale continuă recensământul suinelor din zonele afectate de PPA. Echipajele Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au continuat controalele în trafic ale autovehiculelor care pot transporta animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere, dar până acum nu au fost descoperite situații de acest fel.În Prahova au fost confirmate până acum 24 de focare de pestă porcină africană la porci domestici (în comunele Poienarii Burchii, Târgșorul Vechi, Gorgota, Brazi, Puchenii Mari) și trei la porci mistreți.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











