Locuințe de serviciu pentru medicii din Spitalul Județean Ploiești

locuinte_n
Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, a anunțat demararea unui program cu sprijinul ANL și Primăriei Blejoi, prin care medicii spitalului județean de urgență Ploiești vor beneficia de locuințe de serviciu
”Apropierea de Capitală presupune mai multe avantaje pentru locuitorii județului nostru, însă, din anumite puncte de vedere, distanța de 60 de kilometri reprezintă și un impediment.Pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de exemplu, ocuparea posturilor vacante de medici a fost și, în unele cazuri, a rămas o problemă, tocmai din cauza faptului că marile spitale din București sunt mai atractive pentru doctorii tineri. Avem în proiect o variantă de susținere a medicilor care doresc să profeseze la Ploiești: construirea de locuințe destinate specialiștilor, care să vină și să completeze creșterea salariilor și asigurarea unor condiții mai bune, prin achiziționarea de aparatură performantă.Cu sprijinul Agenției Naționale pentru Locuințe și în colaborare cu Primăria Blejoi, am demarat proiectul de realizare a locuințelor destinate specialiștilor din domeniul sanitar, în cadrul programului guvernamental care vine în sprijinul medicilor. Am purtat astăzi discuții cu domnul Andrei Țurcanu, directorul general al ANL, și cu domnul Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi, localitatea care va asigura suprafața de teren necesară pentru demararea proiectului. Astfel, a fost identificat un teren de circa 5000 de metri pătrați, pe raza comunei Blejoi, în apropiere de Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde, cu ajutorul Agenției Naționale pentru Locuințe, urmează să se construiască un imobil cu 30 de apartamente. Fiecare unitate locativă va avea, potrivit proiectului, câte două camere, de aceste locuințe urmând să beneficieze medicii specialiști ai spitalelor aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova”, a anunțat Bogdan Toader pe contul său de Facebook.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











