Mai mulţi răniţi în urma unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia pe teritoriul Ucrainei

Mai mulţi răniţi în urma unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia pe teritoriul Ucrainei
Toată Ucraina s-a aflat sub alertă de raid aerian
Rusia a lansat luni dimineaţă un atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei, lovind clădiri rezidenţiale şi industriale şi rănind mai multe persoane, au declarat oficiali ucraineni, relatează Reuters.
Toată Ucraina s-a aflat sub alertă de raid aerian începând cu ora locală 06:00 (04:00 GMT), iar forţele aeriene ucrainene au anunţat că ţara se află sub ameninţarea mai multor valuri de rachete de croazieră şi, în unele regiuni, de rachete balistice.
"Duşmanul atacă brutal oraşe paşnice", a declarat Oleksandr Vilkul, primarul oraşului Krîvîi Rih, sudul Ucrainei, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Vilkul a spus ca informaţii complete despre amploarea pagubelor vor fi făcute publice după încheierea atacului rusesc.
Ţintele atacului rusesc şi amploarea loviturilor nu erau imediat clare. Nu a existat nicio declaraţie imediată din partea Moscovei.
Anatoli Kurtiev, secretarul consiliului oraşului Zaporojie (sud-est), a afirmat pe Telegram că un atac cu rachete asupra oraşului s-a soldat cu rănirea mai multor persoane, însă nu a oferit alte detalii.
Cel puţin o femeie a fost rănită într-un atac lansat asupra oraşului Harkov, a anunţat primarul Ihor Terekhov pe Telegram. El a menţionat că au fost lovite facilităţi industriale, care au condus la izbucnirea unui incendiu.
Cinci explozii au fost auzite în oraşul Zaporojie, a declarat guvernatorul regional Iurii Malashko, iar cel puţin două persoane au fost rănite.
"Rachetele au lovit zone rezidenţiale", a spus Malaskho pe Telegram.
Oficiali militari din alte oraşe ucrainene, între care Dnipro şi Hmelnîţkîi, au declarat, de asemenea, că oraşele lor erau sub un "atac masiv cu rachete" lansat de Rusia.
AGERPRES
Citește și:
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
- 17:43 - O femeie din Craiova, păgubită de propriul iubit: i-a luat mașina, banii și bijuteriile, apoi a încercat să fugă din țară
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











