Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţiştii prahoveni

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţiştii prahoveni
Polițiștii de la secția 4 de Poliție Ploiești au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Ploiești.
Polițiștii de la secția 4 de Poliție Ploiești au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Ploiești.
Trei bărbați cu vârste de de 21, 38, respectiv 40 de ani, din municipiu au fost arestați.
„Tânărul de 21 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie calificată.
În urma depistării acestuia au fost întocmite documentele necesare încarcerării, fiind depus ulterior la Centru Educativ Târgu Ocna.
Bărbatul 38 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Iar bărbatul de 40 de ani are de executat doi ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În ambele cazuri, au fost întocmite documentele necesare încarcerării și au fost depuși ulterior la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Prahova.
Totodată, un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Bărcănești a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Ploiești pe numele unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Bărcănești.
Acesta a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ulterior fiind depus la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, unde a fost încarcerat.”, a transmis IPJ Prahova.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














