Ploieşti. Un bărbat a fost reţinut după ce a provocat un scandal
Ploieşti. Un bărbat a fost reţinut după ce a provocat un scandal
Un ploieștean de 41 de ani a fost reținut în urma unui scandal care a avut loc miercuri, în Ploiești.
Un ploieștean de 41 de ani a fost reținut în urma unui scandal care a avut loc miercuri, în Ploiești. În plină zi, bărbatul, beat fiind, și-a amenințat o vecină și și-a provocat mai multe răni.
“La data de 14 septembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că în curtea unui imobil din municipiu, un bărbat se automutilează.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând persoana în cauză că fiind un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiu, care prezenta mai multe plăgi superficiale la nivelul gâtului, pe care și le-ar fi provocat singur cu ajutorul unui obiect tăietor-înțepător, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Tot din verificări a reieșit că bărbatul ar fi amenințat cu acte de violență o vecină în vârstă de 48 de ani, anterior având un conflict verbal cu aceasta”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Un echipaj medical chemat la fața locului i-a acordat îngrijiri medicale scandalagiului care nu a avut nevoie să fie transportat la spital. Ulterior, polițiștii și Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab", Ploiești l-au imobilizat pe bărbat conducându-l la sediul unității de poliție.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 41 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi el va fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, a mai menționat IJP Prahova.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











