Ploiești. Un șofer de 68 de ani s-a urcat beat la volan și a lovit două mașini, încercând să dea cu spatele

Ploiești. Un șofer de 68 de ani s-a urcat beat la volan și a lovit două mașini, încercând să dea cu spatele
Un șofer care s-a urcat beat la volan a provocat un accident soldat cu avarierea a trei mașini. Evenimentul a avut loc pe o stradă din Ploiești, luni după-amiază.
Un șofer care s-a urcat beat la volan a provocat un accident soldat cu avarierea a trei mașini. Evenimentul a avut loc pe o stradă din Ploiești, luni după-amiază.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați ieri, despre faptul că pe strada Buna Vestire din municipiu ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Martorii au mai spus și că șoferul implicat părea să fie sub influența băuturilor alcoolice.
“În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiu, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme care se aflau parcate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a anunțat IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











