Primăria Ploieşti pune la dispoziţia refugiaţilor cazare gratuită, masă, servicii medicale şi îndrumarea

Primăria Ploieşti pune la dispoziţia refugiaţilor cazare gratuită, masă, servicii medicale şi îndrumarea
Primăria Ploiești continuă măsurile de sprijinire a persoanelor refugiate în urma conflictului militar
Primăria Ploiești continuă măsurile de sprijinire a persoanelor refugiate în urma conflictului militar din Ucraina. Autorităţile din Ploieşti au anunţat vineri că, pe lângă cazare şi masă, asigură pentru refugiaţi şi servicii medicale gratuite şi îndrumare, totodată pregătind şi un pliant cu o serie de informaţii utile.
Municipalitatea ploieșteană a pus la dispoziția autorităților județene, implicate în gestionarea acestei situații, 150 de paturi, în incinta căminului Liceului Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, suplimentar față de cele 160 de locuri de cazare oferite refugiaților, încă de la începutul acestei săptămâni, în căminele Colegiului Economic “Virgil Madgearu ” și Colegiului “Spiru Haret” din Ploiești.
Sutele de refugiați ucraineni, găzduiți în această perioadă în spațiile asigurate de administrația publică ploieșteană, beneficiază de hrană caldă oferită prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, îndrumare şi servicii medicale gratuite.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor refugiate, Primăria Ploiești a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că a realizat un pliant de informare, tradus în limba ucraineană, prin care le sunt aduse la cunoștință informații cu privire la procedurile de înregistrare pentru imigranți, dreptul la muncă, cererea de azil, accesul la educație, serviciile de asistență medicală, precum și date de contact ale Inspectoratului General pentru Imigrări din România, serviciilor telefonice de urgență din România, respectiv ale Ambasadei Ucrainei în România și instituțiilor care oferă informații pentru refugiați din Polonia, Slovacia și Cehia. Pliantul amintit este pus la dispoziția tuturor persoanelor refugiate care sosesc în municipiul Ploiești, mai anunţă Primăria.Până acum, în Ploieşti au ajuns peste 700 de refugiaţi, majoritatea femei şi copii, veniţi de regulă din zona Odesa. Cei mai mulţi au stat în unităţile de cazare puse la dispoziţie de autorităţi doar o noapte sau două, după care au plecat mai departe, cu trenul, spre alte ţări din vestul Europei.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










