Ședință de urgență a CSAT, astăzi, la ora 11:00

Ședință de urgență a CSAT, astăzi, la ora 11:00
Klaus Iohannis a convocat o ședință de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Tării (CSAT)
Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Tării (CSAT) pentru, astăzi, la ora 11:00, ca urmare a escaladării situației din Ucraina.
"Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 24 februarie 2022, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi a ședinței este inclusă tematica privind implicațiile asupra securității euroatlantice în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.
La finalul ședinței CSAT, Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă", informează Administrația Prezidențială.
Ulterior, conform agendei publice disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale, șeful statului va participare la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema ultimelor evoluții privind situația de securitate de la granițele Ucrainei. Evenimentul este programat la ora 21:00.Potrivit unui comunicat de presă remis în acestă dimineață, președintele Klaus Iohannis a condamnat "în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei"."Această conduită, care urmează recunoașterii ilegale de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.
România, alături de întreaga comunitate internațională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și însăși ordinea actuală de drept internațional", a afirmat Iohannis, potrivit comunicatului citat.
Citește și:
- 07:48 - Autobuz implicat într-un accident rutier, la Ploiești
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





