Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din București, a scăpat cu viață după o noapte petrecută într-un adăpost pe care l-a săpat în zăpadă. Acesta a sunat, sâmbătă seară, după ajutor, dar între timp i s-a descărcat telefonul și nu a mai putut să comunice zona în care se află. Salvamontiștii l-au căutat toată noaptea, iar de dimineață au solicitat sprijinul unui elicopter.
Turistul a alertat echipele salvamont după ce și-a dat seama, sâmbătă seară, că se află pe Valea Țapului și nu mai poate să coboare de pe munte pentru că s-a întunecat.
„Tânărul de 19 ani a scăpat cu viață după o noapte petrecută într-un adăpost pe care l-a făcut în zăpadă. S-a învelit în folia de supraviețuire și a rămas „ascuns” până dimineața. De aceea salvamontiștii nu auy putut să-l găsească azi-noapte. Urmele lui de coborâre au fost văzute din elicopter și o echipă de salvatori l-a găsit în apropiere de Poiana Costilei. În urmă cu aproape o oră, au ajuns cu toții bine în Bușteni”.
Sursa: Realitatea de Prahova