Valeriu Gheorghiță anunță MODIFICĂRI la platforma de vaccinare

Valeriu Gheorghiță anunță MODIFICĂRI la platforma de vaccinare
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că, cel mai probabil, modificările vor fi operaționalizate luna viitoare
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat, duminică seara, că pe platforma de vaccinare vor fi disponibile noi date, precum timpul estimat până la vaccinare și tipul de vaccin.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, modificările vor fi implementate la începutul lunii aprilie.
„Sunt câteva elemente esenţiale care vor fi schimbate la platforma de programare, şi anume primul aspect care urmează să fie disponibil este estimarea timpului probabil al vaccinării, perioada, intervalul de timp în care persoana care se înscrie pe lista de aşteptare va putea fi vaccinată efectiv. Al doilea lucru – încercăm să transparentizăm tipul de vaccin din respectivul centru de vaccinare, pentru că o persoană care stă 30 de zile pe lista de aşteptare ajunge să se programeze într-un centru şi îşi dă seama efectiv că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin, ceea ce pentru noi nu ar trebui să se întâmple", a spus Gheorghiță.
"Mi se pare firesc ca omul să ştie de la început pe ce liste de aşteptare se programează şi pe ce tip de vaccin, chiar dacă până la urmă disponibilitatea mai multor vaccinuri nu este neapărat un obiect care să permită alegerea vaccinurilor, ci să permită programarea şi accesul într-un număr mai mare de persoane la vaccinare plecând de la premisa că cele patru vaccinuri au beneficii maximale faţă de forme severe, faţă de complicaţiile bolii", a mai spus Valeriu Gheorghiță.
De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că, cel mai probabil, modificările vor fi operaționalizate luna viitoare.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










