VIDEO 8000 de ploieșteni la concertele de la Zilele Ploieștiului

Zilele Ploiestiului
Aproximativ 8000 de ploieșteni au asistat la concertele desfășurate în prima zi a Zilelor Ploieștiului.Pe scena amplasată în zona Palatului Culturii din Ploiești au concertat vineri seară DJ Project, Alexandra Ungureanu și Matteo.Marele absent al festivităților a fost chiar primarul Adrian Dobre (PNL) care nu și-a făcut simțită prezența pe tot parcursul zilei, deși în oraș au fost organizate mai multe evenimente.Zilele Ploieștiului continuă și sâmbătă, când pe scenă vor concerta Oana Radu, Maximillian, Anna Lesko
2 IUNIE – SÂMBĂTĂ
10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare– locaţie: Sala SporturilorCENTRU CIVIC10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.CaragialeLocaţie: Parcul Nichita Stănescu10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu 10.00-14.00 Concursuri pentru copii – triciclete, trotinete, biciclete, role, crosLocație: Palatul Culturii / Palatul Administrativ10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti17.00 – 19.00 – Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
SCENĂ10.00 – Clubul Artist11.00 –Teatrul de animaţie Cărăbuş, Brăila12.00 – Ansamblul Boboceii şi Ansamblul Muguraşii12.15 – Elegante Dance Academy – dansuri sportive12.35 – Spectacol Centrul Cultural Judeţean Prahova 15.00 – Spectacolul “Anastasia” – Asociaţia Culturală CREAS16.30 – ”Spectacol de muzică şi dans” – Ansamblului Folcloric “Prahova jr.” si Cercul de teatru pentru copii ale Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti.17.30 – “Fata moşului şi Fata Babei” – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii18.30 – Spectacol muzică ușoară – Vox Apollo19.30 – Majestic Ploieşti – Teatrul de Revistă Majestic 20.30 – Concerte – Oana Radu, Maximillian, Anna Leskohttps://youtu.be/9XBgJfHJL94
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











