Economie· 2 min citire

Revoltă națională: sindicatele cer ajutor de la Bruxelles. Grevă generală săptămâna viitoare

Grevă

Grevă

Scris de Daniel Onescu Publicat: 20 iun. 2026, 13:18

Este în continuare scandal uriaș pe noua lege a salarizării, iar sindicatele din mai multe domenii pregătesc noi proteste și declanșarea grevei generale. Federațiile din Finanțe cer Guvernului interimar să inițieze de urgență demersurile necesare pentru a solicita Comisiei Europene prelungirea cu doi ani a termenului pentru implementarea noii legi. Pe de altă parte, Ministerul Muncii a modificat-o după consultări, iar surse susțin că Dragoș Pîslaru așteaptă acum un nou acord politic.

Sindicatele din sănătate susțin că ar putea declanșa de săptămâna viitoare greva generală în spitale, ceea ce înseamnă că vor fi tratate doar urgențele, în limita a 30% din personalul aflat în ziua respectivă.

Sindicatele din sănătate declanșează grevă generală

Acele consultații, operații, tratamente care nu sunt urgențe vor fi amânate și cei din educație spun că vor ieși din nou în stradă săptămâna viitoare.

Sindicatele din finanțe cer guvernului să inițieze de urgență acele proceduri de negociere cu Comisia Europeană prin care să obțină prelungirea termenului pentru implementarea legii cu cel puțin 2 ani, pentru că spun că în forma actuală legea de fapt ar crea mai multe inechități, ar duce la scăderea veniturilor și, în cazul în care s-ar întâmpla acest lucru, sunt mai bine de jumătate dintre bugetari care ar putea rămâne cu veniturile blocate pentru o perioadă de 5 ani.

Proiectul, modificat după primele consultări cu sindicatele

Conform surselor Realitatea PLUS, proiectul a fost modificat după primele consultări cu sindicatele, însă ministrul interimar al muncii așteaptă acum un acord politic din partea partidelor pentru a publica din nou legea.

Rămâne de văzut când va ajunge în Parlament, pentru că acesta ar trebui adoptată și votată până la finalul acestei luni, atunci când se încheie și sesiunea parlamentară. Dacă România nu adoptă această lege, va pierde peste 700 de milioane de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News

Mai multe știri din Economie